Tavi Clonda a povestit pe reţelele de socializare prin ce situaţie neaşteptată a trecut în urmă cu câteva zile. Celebrul cântăreț a povestit pe pagina sa de Instagram cum familia sa a fost păgubiță cu 15.000 de lei. Mai mult decât atât, soţul Gabrielei Cristea le-a dat şi câteva sfaturi prietenilor săi virtuali pentru a nu trece prin aceeaşi situaţie.
Se pare că, de când Gabriela Cristea este ocupată cu fimările pentru noua emisiune la care va participa, viaţa lui Tavi Clonda nu este atât de uşoară.
Artistul a întâmpinat probleme cu câteva zile în urmă cu furnizorul de energie electrică. Acesta a publicat pe Instagram o serie de filmulețe în care le dezvăluie fanilor săi faptul că a rămas fără curent după câteva fulgere și tunete, însă nu asta ar fi fost problema cea mai mare.
CITEŞTE ŞI: CUM ARATĂ LOCUINȚA GABRIELEI CRISTEA ȘI A LUI TAVI CLONDA. CEI DOI AU INVESTIT PESTE 200.000 DE EURO. FOTO
Tavi a rămas fără electrocasnice, mai exact acestea s-au ars în timpul furtunii: „Acum două săpămâni a fost iarăși o furtună, mi-a mai ars diverse lucruri prin casă, dar nu asta este problema. Anul trecut în pandemie, vă spun așa pe scurt, chiar când începuse prin aprilie, a căzut curentul și mi-a ars cam tot din casă, însemnând cuptoare, televizoare, nenorociri!”.
Foarte revoltat din cauza situaţiei în care se afla, soţul prezentatoarei TV şi-a îndemnat admiratorii să fie atenţi la furnizorul de electricitate pe care îl aleg pentru că el are numai reproșuri în ceea ce priveşte firma cu care a încheiat contractul.
În acelaşi timp, cântăreţul a povestit faptul că în pandemie s-a confruntat cu o situaţie similară.
„Am făcut plângere. Au venit să constate lucrurile. Bă, nu mai zic. Toți acumulatorii, de la lanterne la orice aspiratoare de mână, orice era în priză și neaprinse mi s-au ars. Paguba a fost undeva pe la, ca să zic eu, 150 de milioane, 15.000 RON sau mai mult.
Ușile de la garaj, mașinile de spălat…e mai mult de 15.000 RON[…]. Oricum jumătate de stradă merge, jumătate nu. Nu se poate așa ceva de la o simplă adiere de vânt.[…]. Mă voi transfera foarte urgent și voi face plângere. Aveți grijă ce furnizor electric vă luați. Mai bine vă luați o eoliană!”, a transmis soţul Gabrielei Cristea pe reţelele de socializare.
Sursă foto: Instagram